Vechiul drum - Simpozion ArtForest Sângeorz Băi 2014, pietre
Am împletit pe drumul de țară un motiv popular specific
pentru zona Bistrița-Sângeorz-Băi; poate fi un semn al infinitului, o spirală
genomică, un drum arhaic de pe înălțimi, despre care cercetătorii doar bănuiesc
cine l-ar fi făcut și de ce...
Dacă te așezi pe el, piatră cu piatră, uneori, când e iarba suficient
de clară, se aude ceva. Întâi nu va fi decât liniștea, blasfemiată de
locuitorii orașelor cu acest „decât”, apoi se vor auzi împletindu-se toate
dealurile cosite, urcușurile și coborâșurile, izvoarele de adăpat, pietrele și
crengile căzute; se vor auzi despletindu-se norii și căpițele.
Drumul meu se făcea și se desfăcea zilnic, sub picioarele
țăranilor care treceau la cosit, sub copitele cailor și dinții
motocositoarelor. Îl refăceam zilnic, ca într-o parodie a meșterului Manole pana cand m-am zidit.
3156 A.D. - Simpozion ArtForest Sângeorz Băi 2014, placă de lemn (MMMCLVI A.D.)
S.F.
3156 Anno Domini.
Într-un tărâm atemporal, în care uităm în ce zi suntem și ne
dezvățăm să mai apăsăm butoane, lucrarea e un joc despre cum ar arăta, aici,
viitorul. Cu nimic diferit de prezent, cu nimic diferit de trecut.
O plăcuță inspirată de inscripțiile cu anul finalizării unei
construcții - așezată pe o casă veche, părăsită, aproape de pădure. Scrierea cu
cifre latine subliniază relația dintre trecut și presupusul viitor, transpunând
construcția căsuței în anul 3156 era noastră și imaginând o anulare a timpului,
prin alăturarea elementului antichizant și a proiecției în viitor.
E un an din viitor sau un an arhaic, în plăcuța săpată după
vechile tipicuri, cine mai știe? Ambele sunt inexistente, oricum. Un gând
despre timp, despre visul oamenilor de a fi nemuritori, despre integritatea
lumii în care singura breșă suntem noi. Natura trăiește, indiferentă la grijile noastre despre timp, indiferentă la
acest reper, ea, care nu înțelege măsurătorile, dar este perfecțiunea.
Cuiburi - Simpozion ArtForest Sângeorz Băi 2014, scoarță de copac, căsuță pentru păsări
N-a fost niciodată cum ar fi fost odată...
Un fel de planetă numai scoarță care s-a rostogolit din
pădure până la piciorul casei. Pielea stătea cu ferestrele deschise, cu
perdelele vânturate în afară, ca niște aripi. Care este susul și care este
josul? Care este căderea și care este zborul?, cădelnițau păsările într-o
gravitație inversă, atrase înspre cer. Norii se roteau, ca în mai multe sfere
suprapuse. Noi ne rotim sau cerul se rotește?
Care ne este cuibul, nouă, celor care uităm? Cerul, pădurile și împletiturile din scoarță făcute cu mâna? Cărămizile și orașele? Propria piele? Pământul?
Care ne este cuibul, nouă, celor care uităm? Cerul, pădurile și împletiturile din scoarță făcute cu mâna? Cărămizile și orașele? Propria piele? Pământul?
Despre așternerea pământului
Facerea lumii: Morfolește pământul, îl trece prin foc și negură și îl scuipă încâlcit într-un cub rubik. Creșterea și descreșterea: Ne mijim ochii îngemănați cu aur și ne scuturăm de cenușă. Încolțim și râdem și rupem din carne bucăți de verde, stive de fân galben, gri, pământ, până nu mai rămân din noi decât semne vagi, scrijelituri pe o piatră.
Paleta mea de land-artist: Scutur cubul și îl întorc pe toate părțile. Ce pot scoate și ce pot adăuga? Ce pot crea nou, ca un dumnezeu de jucărie? Apuc de marginea lumii și aștern, ca pe o pătură în carouri, pământul unde se doarme fără haine și se respiră fără bătrânețe.
Inorog - Tabara de land-art Sf. Gheorghe, Tulcea - 2012
Magritte la soare - Tabara de land-art Sf. Gheorghe, Tulcea - 2012
Submarin - Tabara de land-art Sf. Gheorghe, Tulcea - 2012
